batranul iepure albastru si zana mica din raza de soare. partea a treia. paragraf clar-obscur

Incerca sa inainteze in linie dreapta insa parea ca nu
se indreapta nicaieri pentru ca nu era nimic in calea
lui de care sa se impiedice si peste care sa cada si
caruia sa-i ceara scuze si care sa-i zambeasca inapoi,
pentru ca el a ramas de mic cu convingerea ca arborii
si animalele vorbesc si asa, de-a lungul timpului, nu i
s-a mai parut ciudat sa vorbeasca singur. Se facuse de
la o vreme atat de intuneric incat iepurele simtea ca
are in blana niste buzunare de care cumva a uitat si la
care un fir rupt in care s-a incurcat a desirat dupa el
niste goluri mari in care dispareau pe rand culoarea
albastra, simtul orientarii, senzatia ierbii sub talpi,
siguranta ca e tot el... Numai putin ! In ritmul asta
s-ar pierde si amintirile recente nu ? Pai, asta nu pot
permite. Si iepurele se opri. S-a agatat cu toate
picioarele la pieptul amintirii fapturii mici si
lumina din piept il privea clipind inainte, la o mica
distanta, sau mare... nu putea fi sigur. Dar ! acum
avea un reper. Si-a infoiat panzele din blana de iepure
si s-a indreptat cu toata viteza catre tarm. Era atat
de usor ca trecea peste valurile verzi ca un vagon de
roller coaster si aburul care se ridica din pamantul
rece ii suiera pe la urechi si, la un moment dat,
incepu sa coboare in viteza printre firele de iarba
care ieseau din scena pe varfuri ca niste balerine si
iepurele se facea din ce in ce mai mic in comparatie cu
maelstrom-ul tuturor lucrurilor din trecut pe care nu
indraznise sa le priveasca tot asteptand sa creasca
mare si sa devina intelept, pana cand fu atat de mic
incat se privea de la distanta unei respiratii cu
lumina din piept si a intins bratele si lumina nu a
fugit... iepurele a inchis ochii pentru ca il luase
brusc ameteala si cand i-a deschis si-a dat seama ca,
de fapt, se invartea in continuu, cu lumina mica in
brate printre alte lumini mai mari, dar mai palide si
mai lente desi stiu in acel moment precis unde se afla
si fara sa stea pe ganduri, desi nu avea studii
muzicale, ci doar doua urechi mari bine acordate din
nastere, stiu ca dansul era prea lent pentru viteza cu
care valsul trecea pe langa ei, dar potrivit cu tinuta
unui bal al ofiterilor caini de vanatoare. Si in loc de
lumina mica tinea in brate o iada alba care nici nu se
uita la el cum crezuse mai devreme. Si iepurele, desi
era mic, intelegea ca e ultimul lor dans pentru ca era
un fel de umilinta in public pentru iada sa nu danseze
la fel de lent ca ceilalti, iar iepurele continua sa se
invarta, deja singur, cu ochii visatori inchisi pentru
ceea ce numai el vedea. Si se facu din nou intuneric de
nepatruns. Si isi aduse aminte ca i-a venit sa planga,
dar atunci era mic, asa ca nu e sigur.