batranul iepure albastru si zana mica din raza de soare. partea a patra. paragraf tacut

In fata lor statea o oglinda
uriasa, sprijinindu-se de
stalpi din varful carora
priveau ochi de pisica,
precum stelele intr-un lac.
Un vant rece tulbura
suprafata oglinzii si
valurile albastre straluceau
straniu in intuneric.
Ridicara ochii si privira
iscoadele norilor negri cum
urmaresc in departare
strigate de primejdie. Si
una din penele negre fu
lasata sa cada pe suprafata
oglinzii. Iar oglinda
scartaii si se deschise
incet, iar baiatul il trase
de mana pe iepure si ii
spuse "hai, hai", iar
iepurele nu era prea sigur
daca sa se apropie. Facu un
pas, dar din spatele
oglinzii se auzira maraituri
si caini vagabonzi se
apropiau incet cu urechile
ciulite si botul coborat.
Baiatul se desprinse din
mana iepurelui si alerga in
oglinda. Il privea cum se
departeaza pe drumul ingust
si lumina lui mica stralucea
mai vesela, se apropia de
oglinda si apoi se intorcea
la el de parca i-ar fi spus
"hai, hai". Si cainii se
apropiau. Si iepurele simti
ca lumina mica este in
primejdie, o lua de mana si
o ascunse in piept care se
umfla ca sa le faca loc la
amandoi. Cainii se roteau in
jurul lui si nu il gaseau.
Scurmau pamantul cu ghearele
si cautau viata cu boturile.
Insa iepurele a fost mereu
cu capul in nori desi locuia
in pamant si asta i-a prins
bine acum pentru ca nu
puteau ajunge la dragostea
lui de viata. Intre timp,in
oglinda, baiatul disparuse
intre umbre. Iepurele stia
ca are nevoie de lumina lui
asa ca facu un salt si se
pierdu la randul lui intre
umbre. In urma, cainii
latrau inebuniti. Lumea din
oglinda insa avea si ea
pericolele ei. Si lucrurile
frumoase de admirat si de
neatins, precum castelul cu
lumini la toate ferestrele
care se ridica in spatele
sau, in spatele drumului, in
spatele padurii, si pe care
iepurele nu si-l amintea.
Asemeni, in stanga drumului
se intindea un camp incarcat
de flori care nu puteau fi
decat ghicite ca fiind
foarte frumoase, in
intuneric, iar in dreapta
drumului se ridica un codru
des si inalt in care puteai
sa intri dar in care sigur aveai sa ramai
incurcat si fata de care,
intunericul de pe drum era o
lumina confortabila. Asa ca
iepurele vedea cat sa faca
un pas sau doi si inainta
cuprins de admiratie si de
teama. Aerul era dens, iar
iepurele incepu sa se
gandeasca la retete pentru
biscuiti cu crema. Dinspre
gradina veneau miresme de
cafea din fructe, iar codrul
respira linistea pe care
iepurele o regasea mereu in
fata cestii pe care nu se
grabea sa o goleasca. Mai
intai ca o boare calduta,
apoi ca un zumzet stins,
apoi ca un cor de soapte ale
florilor, apoi precum
cantece ale copacilor
batrani, ploaia il gasi pe
drumul din oglinda si
urletele cainilor rasunau la
rastimpuri in cer unde
plecasera sa il caute. Insa
iepurele nu fusese niciodata
in cer. In orice caz, niste
caini atat de plini de
resurse aveau sa il
gaseasca, probabil, intr-un
sfarsit. Numai ca iepurelui
nu ii pasa. Mergea
gandindu-se la amintirea din
inima si la urmatorul pas.
Undeva, departe, drumul avea
sa se intrerupa brusc sau
avea sa ajunga undeva,
pentru bine sau pentru rau.
Iar iepurele nu era pregatit
nici pentru una, nici pentru
alta. "Oare unde era baiatul
? Oare se ratacise ? Oare il
cauta ? Oare ii era teama ?"
Iepurele avea motive sa se
grabeasca. Doi porumbei
trecura pe alaturi in viteza
din directia opusa. "Adauga
la umbra drumului" se planse
ea, desi se tineau de brat
si el stia ce sa spuna ca sa
o convinga sa ramana langa
el. Atunci iepurele ramase
putin descumpanit in saracia
lui, cu lumina mica si
palida ascunsa la piept. Si
apoi ii ierta si ii iubi in
sinea lui. Si merse inainte.
Si lumina mica palpaia slab
din cand in cand "hai, hai".