batranul iepure albastru si zana mica din raza de soare. partea a patra. paragraf prudent

Iepurele nu stia, de fapt,
incotro se indreapta. Alegea
din cand in cand o lumina
din cer si se tinea dupa ea,
pana apleca ochii spre
pamant si apoi nu mai stia
care este si alegea alta, la
intamplare. Dar, de fiecare
data cand avea ocazia,
alegea luna. Inainta incet,
atat de incet incat avea
timp sa observe fiecare pas
pe care il facea. Descoperi
astfel, treptat, ca padurea
era o lume mult mai complexa
decat banuia el din spatele
cortinei verzi asezata in
fata ochilor hubloului. Si
pentru ca pasea cu atentie,
reusi sa identifice mai
multe tipuri de drum prin
padure, care se deschideau
in spatele fiecarui copac.
Ii placea drumul de nisip,
fiindca era moale si cald,
insa exista mereu pericolul
ca nisipurile sa se miste si
sa il atraga intr-o
prapastie moale si calda din
care nu il putea salva
nimeni. Se obisnuise cu
drumul din pamant moale,
rece si umed, care il
murdarea si prin care trecea
nu fara efort, insa sub care
ghicea pamantul tare, pe
care insa aluneca. Mai era
si drumul de pietris, care
facea mult zgomot, mai ales
noaptea, iar iepurele il
incerca din cand in cand
pentru a invata sa danseze
mai usor. Asta pentru ca
incepuse sa se gandeasca in
ce fel ii va spune zanei ca
o iubeste cand o va gasi.
Drumul de iarba tanara era
cel mai bun, insa era atat
de rar, iar iepurele s-ar fi
descaltat daca ar fi avut
ghete si ar fi mers prin
roua, mangaiat de pensule
verzi si s-ar fi simtit
apreciat ca o opera de arta.
Si zana ar fi fost mandra de
el. Mai era si drumul de
piatra, pe care iepurele
mergea mereu cu teama sa nu
vina din spate in goana o
trasura manata de un vizitiu
nebun, care sa treaca peste
el fara sa se opreasca. Mai
era si drumul gri, uniform
si care se pata permanent de
benzina si ulei, sub lumina
palida a unor lampi cu gatul
inalt cat copacii cei mai
inalti. Si de la o vreme,
iepurele vazu ca umbra era,
de fapt, mai mult in jurul
corabiei sale, pe cand
drumul gri care mirosea a
camasi ieftine uitate in
soare, la uscat, era foarte
populat de fiinte, aparent
identice, alergand in toate
directiile, luminand in
trecerea lor ca niste faruri
de noapte. Si iepurele
incerca sa vada incotro
mergea toata lumea insa nu
apuca sa-si potriveasca
urechile peste fata ca o
masca, cand una din acele
fapturi grabite se ciocni de
el si isi varsa lumina de
noapte patand drumul gri cu
ulei.