despre iubire

iubirea e un ideal, o cauza pentru care, dacă lupți, nu poți decât sa sfârșești prin sacrificiu de sine. în cele din urma pierzi, dar cât timp te lupți, viata are un sens și ai sentimentul acela de primăvară ca urmează sa fie frumoasa. poți sa crezi orbește în iubire și sa înfrunți orice împotrivire a oamenilor însă nu o sa poți niciodată sa ii înveți sa fie buni și sa iubească, dacă ei nu vor. poate ca propriul exemplu și sacrificiul de sine nu sunt suficiente. deocamdată

ziua intai

ai avut vreodată o adevărată zi întâi ?
da, trebuie sa treacă ceva vreme de atunci și
nu, nu ma refer la o zi din trecut și
da, e vorba de azi și
sunt foarte serios. serios !

când renunti la iubire ce îți rămâne ?
nu trebuie sa ajungi acolo, îți spun eu
îți rămâne idealul iubirii pe care
ți se pare în continuare normal sa îl
vezi împlinit în alții, ca doar crezi în iubire, nu ?
bineînțeles, am vrut sa ma refer la renunțarea
la iubire doar pentru tine

bine, bine și de ce e ziua întâi ?
asa, îți spuneam acum
când nu mai e vorba de fericirea ta,
simți nevoia sa te ghidezi după niște principii
cele mai potrivite idealului tău
asa, ca un cod

ma fac "love enforcer"

azi e prima zi cand am inceput sa ma
gandesc la asta si imi cam place

mica publicitate

cand ploua parcul este pustiu si te plimbi ca intr-un vis pe mijlocul aleilor lasand in egala masura o lume nesfarsita la dreapta si o lume nesfarsita la stanga. cladirile par proaspat vopsite. porumbeii plutesc pe balti ca ratele. gugustiucii stau pe banci. nimeni nu se mai bate pentru mancare - se vede ca omul e departe. in rondul jucatorilor de sah schiopi si ciungi, orbi si batrani care nu se mai pot opri din tremurat stau nemiscati in fata pieselor care se muta singure. stii exact pe ce alee trebuie sa apuci. raspunzi pasarilor si nu se uita nimeni la tine ciudat pentru ca nu e nimeni sa vada ca fluieri. bine, mierla aceea se uita putin ciudat, norocul meu ca era singura.

astazi am privit in sfarsit cu seriozitate realitatea ca eu nu pot fi iubit

am uitat

astazi n-am mai stiut ce e iubirea

cutia cu nisip

Tinutul pietei Obor este patrie de
imprumut pentru multi aventurieri
flamanzi in cautarea fericirii de azi pe
maine. Intre aleile incurcate de urme de
talpi de ghete grabite, de pernite cu
patru gheare ascunse, de ambalaje
abandonate, de priviri pe furis, din
timpurile cand orasul era o mahala,
intoarce spinarea catre cer cochilia
pietrificata a magazinului Obor. In
salile sale largi vanzatori cu gesturi
domoale si cumparatori zambind derutati
in fata rafturilor pestrite alcatuiesc
decorul viu al fericirii cumparate cu
bani si numai pescarusii care se izbesc
de ferestrele mici catre un cer acoperit
de blocuri ar putea chema mania
profetului care sa rastoarne casele de
marcat cu zgomot de voci de ingeri
captivi si sa readuca in inimile
oamenilor bucuria de a darui si a primi
in dar. Intrarea joasa se deschide cand
si cand, cu colturi de buze ridicate,
mormaind imbufnata. Inainte de a fi
suficient de aproape pentru a auzi ce
spune, o terasa, separata printr-o
granita atat de disputata de priviri
indiscrete pe deasupra gardului din
copacei care n-au mai apucat sa creasca,
isi imparte atentia ta cu grija de hoti
de buzunare. Privirile indiferente
aruncate din pahare pe jumatate pline
lasa la mila trecatorului bine
intentionat pacea gradinii uscate de la
doi pasi, ce margineste tinutul inspre
tarmul marii moarte de sub ale carei
unde de beton pesti cu nume uitate nu
mai indraznesc sa caute lumina de teama
vapoarelor pentru o singura persoana ce
impanzesc aerul imbacsit cu tipetele
sirenelor alungand in nori scancetele
pasarilor speriate. Desprinsa de forfota
tineretilor trecute, agatata de destin
doar cu coltul dinspre gura de metrou,
gradina pluteste in mangaierile firelor
de iarba si surdina gazelor nevazute. Si
nu suprinde pe nimeni inocenta vrabiilor
topaind in coada ochiului prin lumea lor
mai mica in cautarea unei firmituri pe
care oricum nu vor avea cum sa o ascunda
una de alta. Si nici amestecul aparent
intamplator al gugustiucilor, cu pasul
masurat ce de la departare poate parea
nobil, nu trezeste suspiciuni ca lumea
s-ar intrerupe acolo. Dar uite una, nu -
doua, uite si acolo, si acolo, atatea
mierle ca niste ingeri ai muzicii acum
tacuti, coborati printre inaripatii
muritori, cautand firmituri poate, sau
suflete pe care sa le aline. Si
calatorul, invelit in pene care au uitat
sa zboare dar tin de cald, pleaca
privirea inspre labirintul gri de teama
sa nu piarda urma presarata din painea
pe terminate, rasufland usurat ca se
cufunda iar in multimea uniforma unde
are numar de ordine. Sss, gata, a
trecut. Toata lumea stie ca mierlele se
ascund la umbra copacilor inalti si
canta doar cand sunt singure.

in cautarea frumusetii

nu mai e originalul pentru ca am publicat deja pe alt forum. mi-e teama ca ma mut... nu, nu, o sa ma tot intorc aici. lucrez la o relatare. mica

plantele nu vorbesc

http://www.ekah.admin.ch/fileadmin/ekah-dateien/dokumentation/publikationen/e-Broschure-Wurde-Pflanze-2008.pdf

impresii

cred ca se numeste ironia soartei
aseara numai imaginatia nu vroia sa doarma
"daca nu poti spune ceva dragut, mai bine nu spune nimic"
as fi scris despre ploaia cu pisici negre si despre targul de lisite,
insa iata ca se intampla - serviciul de 140kg s-a asezat pe gandurile mele
si imi mananca cuvintele... ieri o doamna mi-a cerut indicatii pe strada
si eu m-am oferit sa ajut, bineinteles, si - ei bine, da, nu prea imi mai
gaseam cuvintele. eu. fata de o doamna.
mi-am permis sa dorm si acum am multe de spus, in multe feluri
si mult de lucru. si inca ceva, am mai hotarat sa nu mai scriu intr-un loc
unde am cautat prieteni - a ramas doar acesta unde o strig pe iren si
imi raspunde ecoul.
trebuie o cu totul alta stare a mintii pentru a crea.
trebuie sa ma multumesc sa incerc sa fiu un om bun.

uite ce doare mai tare:
sunt atatia oameni, atat de multi care aleg sa fie nefericiti si sa ii faca pe cei
din jur nefericiti, atatia oameni care aleg lucrurile urate, atatia flamazi sa
inghita frumosul si sa il mistuie in maruntaie primitive.

cred ca intr-o zi cand nu o sa ascult iubirea de oameni
o sa mor aparand un lucru frumos.

despre demnitate

numai condamnatii pot fi demni. restul sunt niste fricosi.
cum sa mergi cu privirea distanta si ingaduitoare, cu fruntea
ridicata, cu pieptul impins in fata, cu umerii desfacuti,
cu pasul mic si relaxat, fara graba, dar sigur, precum
regele cerb, daca nu stii ca nu mai ai la ce sa speri,
ca urmeaza cu siguranta sa pierzi acel lucru
in care ti-ai asezat bucuria de a trai,
ca nu iti mai ramane decat
sa cazi cu gratie,
de mana
omului ?

am stiut de la inceput ca nu am nici o sansa.
inteleg ca viata e formata din momente trecatoare
si ca trebuie sa te bucuri de orice moment frumos pe care
ti-l poti permite. iubirea nu este pentru oricine.
nu trebuie sa te multumesti cu ce ai
asta e cam limitat



mai degraba sa iti dai voie
sa razi cu gura pana la urechi
asa ca Mozart in Amadeus

din inima

recent am inteles ca durerea de inima poate exista atat timp cat
esti si in minte si in inima. poti sa fii numai in minte si atunci esti
un monstru rece si, bineinteles, nu te doare inima, sau poti sa fii
numai in inima si atunci esti invalid economic si intelectual pentru
ca faci totul din iubire. si iar nu te doare inima. atata timp cat vrei
sa pastrezi echilibrul ai de suferit ?

8 martie, cineva ?

azi dimineata, gestul - stii tu, ala care conteaza - de a darui o floare pare obligatie, de ambele parti...
si de aceea propun sa ne amintim ca daruirea unei flori poate fi inlocuita cu o plimbare intr-o gradina cu flori

da, au aparut florile, numai ca in oras sunt rare si timide
ei bine, ati putea sa va plimbati prin fata unor florarii...
e adevarat ca o floare pe masa unde iei o pauza ori lucrezi te inveseleste
pana se ofileste si atunci cineva trebuie sa o arunce inainte sa iti dai seama
e ceva in neregula aici...

copilarii

din Bambi

Iubirea e un cantec
ce nu are sfarsit
Viata poate fi scurta
si trecatoare
Speranta poate muri
dar iubirea este
muzica frumoasa
Ce vine in fiecare zi
precum dimineata

Iubirea e un cantec
ce nu are sfarsit
O simpla tema
ce se repeta
Precum vocea
unui cor ceresc
Iubirea este dulce
muzica ce curge

ultimul ceai

asadar incercarile mele au fost in zadar
vad bine ca nu pot gandi atat de frumos ca iren
acum trebuie sa-mi daruiesc mintea unor preocupari
gri, care ucid imaginatia. am avut o mica vacanta in lumea
lui iren. acum trebuie sa ma intorc, sau sa fiu pentru restul vietii
insuficient in ambele lumi. nu stiu cum o sa ma mai intorc aici,
nu stiu daca o sa mai pot aprecia macar ce scriu altii ca sa
ii rog macar pe ei sa iti vorbeasca in numele meu. cat
de importante sunt alegerile pe care le faci cand
esti mic, sau sunt facute pentru tine. si atunci
esti prea mic sa iti dai seama.
utlimul ceai se bea pe nerasuflate

somn tarziu

am scris o poezie odata numita vis tarziu

acum nu e vorba despre melancolie si amintiri ci

despre cum te trezesti in camera ta cu zgomot necontenit

in pereti, de la vecini, cu usi trantite in casa care fac sa tremure

mobilierul subtire si urechile tale

acum e vorba despre cum te tarasti spre camera cu casetofon

unde poti asculta o muzica pe care nu o mai fabrica nimeni

care sa iti ridice incet capul doborat pe o masa, fluierand

viorile lui Vivaldi, in timp ce mintea chinuita de zgomote

incepe sa viseze...

un compozitor, nemultumit de lipsa de intelegere a oamenilor,pleca in munti pentru a regasi divinitatea. aerul tare si pustietatea muntelui ii redau fortele si rataceste pentru multa vreme lasandu-si auzul sa fie mangaiat de trilul pasarilor, fosnetul frunzelor, susurul paraielor,tacerea pietrelor. s-a intunecat fara sa isi dea seama. a inaintat o vreme cu palma cautandu-si drum pe langa peretele de granit pana cand intunericul l-a impins intr-o deschizatura in munte. s-a strecurat cu greu printre pietrele ascutite, a mai facut un pas, a alunecat pe piatra uda, si-a auzit ecoul, a coborat si sprijinit de o coloana statea privind la lumina minerala a catorva filoane de chihlimbar, imprastiata de baltile in care picurau stalactite. pe pereti se desluseau cu greu siluetele unor sfinti si oboseala l-a facut sa se aseze. simtea ca timpul nu mai conteaza acolo si a inceput sa se roage,in soapta, in gand, fara graba, zabovind asupra fiecarui cuvant,in ritmul picaturilor. si pleoapele se coborau incet.

si deodata, rugaciunile au fost ascultate ! voci de ingeri au rasunat din toate colturile lacasului de piatra, toate impreuna,ridicate pana la cel mai inalt cer, amplificate de mii de oride peretii goi. si atunci compozitorul a asurzit. si de atunci rataceste pe munte, fara sa mai gaseasca orasul caruia nu ii mai auzea zgomotele.

batranul iepure albastru si zana mica din raza de soare. partea a cincea. paragrafe neterminate

Fluturi se ridicau batand fara graba din aripi, stralucind de roua, dinspre pamantul care isi retrasese bratele si incremenise prabusit intre flori in fata diminetii. Cei mai multi copaci dormeau inca, cu ramurile imbratisate, zambind impacati pentru ca primele triluri se auzeau timide si razlete. Cand si cand, un suflu subtire si usor, de primavara, mangaia iarba pe care gaze tremurau infofolite in aripile lor, si se amuza ridicand penele verzi pentru a surprinde ochi mici intredeschisi. Fosnetul valurilor verzi calauzea de departe lungul drum al umbrelor din marginea padurii catre intunericul odihnitor al adancurilor de lemn.

Incercuiti, parasiti de noapte, norii negrii au facut cerc in jurul soarelui. Multimea norilor albi cu flamuri de cer senin astepta cu armele lasate jos. Pe calul sau Speranta, regele zilei inainta la pas printre ramasite de pasiune, suferintele nestiute ale altora, impotrivire destinului. Purtata pe umeri, infasurata in flamuri instelate, regina noptii se ridica spre un cer mai inalt, vesnic rece. De sub ceata firava, de matase, care se retragea precum o cortina peste ultima scena, flori mici rosii cresteau pe ranile inchise, aruncate de zei in ovatii de lumina.

Lumina mica albastra plutea inca nesigura daca s-a trezit, privind distrata in dreapta si in stanga la perdelele care frematau peste siluetele unor fapturi grabite sa intoarca cheitele lumii.

am gasit ceva de care sa-ti scriu, pfiu

iar trebuie sa lucrez noaptea
si tot fugind cu mintea de la ce am de facut
motiv pentru care ajung sa lucrez noaptea
cand iarasi imi fuge mintea la altceva, motiv...
am gasit The Magic Sword pe freemoviescinema.com
nu pot sa-l vad din motive tehnice, asa ca nu sunt
foarte sigur ca e THE Magic Sword care m-a
impresionat cand eram mic.
da-i o sansa, vrei ?

ma intorc sa-ti spun ca te iubesc

te-ai simtit vreodata pregatita sa
ti se sculpteze un moment de neasteptat
de confortabila asezare a partilor corpului ?
atunci cand te trezesti desi n-ar fi trebuit sa dormi,
atunci cand nu te hotarasti sa te trezesti de tot desi ar trebui,
atunci cand incerci sa te trezesti si ramai undeva la 5 cm de
cearceafurile ademenitoare
atunci cand norii se desfac unul din altul ca niste vise si se schimba mereu,
iar cerul nu se grabeste
atunci trebuie sa incerci o cat de timida miscare
pentru ca sa iti dai seama ca nu esti un munte
cu varful pierdut in nori, incremenit cu piscurile
intunecate asteptand raze de soare
dar daca apare o raza de soare ? continui sa visez...

iren nu are jumatate.
nu pot sa spun ca nici eu !
tocmai pentru ca nu exista comparatie
de fapt, poate ca are
dar nu sunt eu
asta e clar...
atunci pot sa spun nici eu
dar nu mai conteaza

de impartasit

imagineaza-ti
ca esti impreuna cu niste cunoscuti
ca incep sa se certe de la un lucru de nimic
ca nimeni nu vrea sa cedeze
ca nu reusesti sa destinzi situatia prin cuvinte
ca nu poti decat sa astepti
ca la un moment dat unul dintre ei scapa motivul supararii
ca e ceva naiv si irational care te amuza
ca incepi sa razi si razi si razi si
ca incet, incet ei se molipsesc de rasul tau si
ca vezi cum li se lumineaza fetele si
ca au uitat de ce s-au suparat si
ca nu iti vine sa crezi dar
ca se poate

eu, cu palaria victoriei

salutari din casa noua

buna dispozitie !
:)

destinatar: toata lumea. si iren
expeditor: eu... Al. Martisorului nr. de 1-l singur, vis-a-vis de narcisa care miroase cel mai bine