batranul iepure albastru si zana mica din raza de soare. partea a treia. paragraf gri si, din cand in cand, galbui

Si atunci natura rase din nou insa el nu auzi decat ecoul care ii trecu de gheata pe la piept.
Cauta caldura luminii palide si cerul il imita cu stele care se aprindeau si se stingeau cand
mai aproape, cand mai departe. Si sub lumina lor de masini aglomerate in intersectie care se
claxoneaza pe rand, fiecare sofer asteptandu-l cu rabdare pe celalalt sa termine de claxonat,
insa totul foarte repede, pentru ca stelele erau foarte mici si o seara in trafic trecea acolo cat ai clipi ca sa te obisnuiesti cu lumina farurilor aprinsa asemeni unor felinare ascunse de
hoti sub haine lungi pentru a nu se ciocni unii de altii pe aleile gandite initial pentru
plimbari sub clar de luna care mai intarzia in cada cu spuma de nori, o umbra palida inainta
incet, cu capul plecat. Si alaturi, din intuneric, alte umbre cu capul plecat i se alaturara in
pelerinajul celor care au plecat din casa in care au ramas singuri si nu au mai stiut sa se
intoarca. Si iepurele se lasa impins in marsul acesta, prins din toate partile intre umbre mici
ca si el, inaintand prin padurea care raspundea cu ecou de piatra pasilor tarati unul dupa
celalalt fara motiv, inspre o singura destinatie, oricare ar fi aceea, la care umbrele mari nici
nu se mai gandeau de bine ce o invatasera. Si, din cand in cand, cerul incepu sa le priveasca
amenintator cu fulgere scaparand din ochii inchisi. Si, incet, turma micilor umbre se opri si
incepu sa murmure plina de uimire si teama. Si in fata lor se auzi zgomotul unor usi mari care
se deschisera in forta, cu scartait de tunet, si un fulger mai mare decat toate aprinse stelele
in varful copacilor lumanari si in spatele usilor se deschise un cer pictat pe marginile caruia
umbrele mari priveau dezamagite ca locul lor e la baza peretilor, dar prea batrane ca sa se mai
impotriveasca. Si vocea cerului incepu sa cante, intai subtire, apoi gros, apasator, improscand
cu picaturi umbrele mici care nu intelegeau nimic insa erau atat de impresionate deoarece
credeau ca picaturile sunt din ochii lor. Si atunci iepurele vazu ca peretii erau gri si cerul
era gri si umbrele din jur era gri si, cu inima stransa in pumnii lui mici, vazu ca si el era
acum gri si picaturile erau gri, doar vocea cerului era incolora. Si picaturile care erau deja
acolo fura singura usurare ca era la fel de gri ca celelalte umbre. Dar in pieptul sau auzi un
ciocanit plapand. Deschise si lumina albastra iesi, lua o gura sanatoasa de aer proaspat si
zbura libera inspre cel mai apropiat zambet. Undeva, intre pamant si cer, o doamna care tinea in
brate ceva sters de trecerea timpului, privea ingaduitoare si iepurele, naiv, crezu ca natura
l-a iertat ca s-a nascut, pentru ca a reusit sa o gaseasca si a vrut sa se apropie de ea si sa o
sarute. Insa zambetul era pictat in spatele unui geam inchis si lumina albastra alunecase pe
pamantul amestecat cu ceara de lumanari. Iepurele o ridica, o curata cu grija pe blana murata de
masinile cu care umbre grabite plecau de la procesiune, peste baltile adunate in gropile pe care
le lasasera in urma lor pe pamant si in care inotau umbre minuscule care aveau sa faca propriile
urme cand aveau sa fie prea mari ca sa ramana imbratisate sub apa, si o prinse in piept cu un ac
de siguranta luat de la un buchet de flori de plastic pe care cineva il daduse la schimb pentru
iertarea doamnei pictate. Si iepurele era putin mai mare. Incotro acum ? Padurea ramasese pustie si toate cararile palpaiau la fel de slab la cativa pasi mai incolo. Cineva ii ciocani pe umar.
Iepurele se uita iar inspre piept si abia dupa o vreme isi dadu seama sa se intoarca. Insa nu
vazu decat alte carari palpaind slab. Lasa capul in jos si inainta.