batranul iepure albastru si zana mica din raza de soare. partea a patra. paragraf in graba

La venirea zorilor, ploaia se schimba in furtuna fara nici un motiv. Suiera amenintator printre ramurile copacului si apoi rabufni furioasa, din toate partile cu frunze aspre, amestecate, mirosind a teama. Cerul negru cobori foarte aproape si se inchise cu vuiet peste castelul care incetase sa se mai clatine. Inca dormind, motanul fu maturat peste drum si cazu in picioare pe spinarile ingramadite unele in altele, cu fetele ascunse in pamant. Apa cobori in suvoi peste resturile de epave, jos, pana in adancul plin de naufragiati, aruncand castelul, asa ca peste noapte, ca intr-o poveste, acolo unde inainte era liniste. Ghearele scoase din instinct se infipsera in carnea tare, pe care parul scurt tremura nebagat in seama. Toate sufletele abandonate sarira pe usi, pe
ferestre, daramand stalactitele si stalagmitele din picaturi sarate, luptandu-se cu apa care incerca sa iasa, pentru a ajunge in camera comorii. Aici motanul se baricadase cu blana zbarlita astupand gaura cheii. Un muget scutura spinarile infrigurate aruncand zgarieturile in calea intunericului care astepta cu falcile deschise. Coltii cainilor care se apropiasera straluceau pe rand ca o instalatie de pom de craciun stricata. Si motanul mieuna scurt, de panica. Si toti naufragiatii incepura un refren destinat sa ricoseze pe coridoarele bantuite pentru eternitate. Pieptul negru se zvarcolea de tuse. Undeva, intr-un sant, in burta unui animal nesatul, lumina palida albastra se desprindea cu ultima rasuflare de restul de furtuna ca un ghem de blana nedeslusit. Cerul
ramase cu ochii plini de lacrimi. Si viata se trezea intens colorata.