batranul iepure albastru si zana mica din raza de soare. partea a treia. paragraf de unul singur

Un vant rece incepu sa bata
dinspre padure, incet si
sigur, aducand la narile
iepurelui mireasma de
scoarta tare, uscata. Si
frunzele copacilor frematau
banalitati tinandu-se de
ramuri. De sus, stele mici
aruncau priviri mute. Dar
iepurele nu se ferea desi il
dureau, pentru ca spera ca
una din razele lor sa fie
cea care i-a rapit faptura
mica cu care a visat ca
danseaza. Tremura cu
gleznele ingropate in
pamantul alunecos, ferind de
vant, in mainile
neindemanatice, amintirea
ei. Si ii era teama sa
inchida pumnii in fata lumii
care i-o refuza pentru ca nu
cumva sa o piarda din ochi
si sa ii scape printre
degete. Si ii era teama sa
nu ploua si se straduia
foarte tare sa opreasca
norii la marginile
sprancenelor. Si ii era
teama sa nu piarda si
amintirea ei si, de aceea,
fiecare fir albastru era
incordat insa unele fire
erau deja albe si iepurele
avea mult de furca sa isi
pastreze echilibrul cu
urechile si mustatile pe
urma subtire pe care o
lasase raza, care se ingusta
din ce in ce, pe masura ce
se pierdea din vedere pe
cerul noptii. Resturile
corabiei vechi se cufundau
incet in muschiul moale si
inabusitor al uitarii si
iepurele se scutura infiorat
si intoarse spatele gandului
ca il mai astepta ceva
inauntru. Cauta cu privirea
lumina fapturii mici si
toate stelele se uitara in
alta parte. Copacii erau tot
acolo, mai inalti si mai
plini de imaginatie, cu
radacinile bine infipte in
pamant si pasari, care canta
sau zboara frumos, dormind
pe crengile mai inalte. Fata
de ei, iepurele intra in
pamant pana la genunchi,
insa oricat se straduia nu
reusea sa isi creasca
radacini. Si nici o pasare
nu avea sa isi faca cuib
intr-un copac asa de scund.
Doar vrabiile, poate, aveau
sa sporovaiasca in jurul lui
fara sa il bage in seama
pana cand aveau sa fuga
speriate la cea mai mica
miscare. Luna scoase capul
de dupa un nor si arata spre
iepure cu degetul-umbra. Si
toti copacii se uitau de
sus, nemiscati. Dar iepurele
ramasese cu adevarat singur
si atunci, duse amintirea
fapturii mici spre buze, ca
o promisiune ca-i va pastra
primul sarut si ii sopti:
"Poate ca sunt un iepure
albastru care locuia intr-o
corabie parasita si poate ca
esti o zana stralucitoare
care locuia pe o raza de
soare si poate ca nu ne-am
fi intalnit deloc daca nu as
fi incercat sa-mi amintesc
cum este sa fi tanar.
Trecutul, insa, este o
vizuina intunecata coborand
la nesfarsit in pamant, iar
viitorul o raza subtire de
luna, pe care, in timpul
zilei trebuie sa mi-o
imaginez cu ochii inchisi.
Este o lume intreaga intre
noi doi insa te voi cauta
pana cand vei alege sa ma
intalnesti si atunci, iti
voi spune ca te iubesc." Se
inveli cu urechile ca un
fular si se departa in
padure exersand zambetul de
iepure fericit, sau ochii
visatori de iepure trist, ca
sa-si tina de urat.