batranul iepure albastru si zana mica din raza de soare. partea a patra. paragraf iresponsabil

Sunt momente in viata cand reusesti cumva sa uiti de unde vii si nu-ti mai pasa incotro te indrepti si te simti usor, de parca ochii care te-au supravegheat tot timpul s-au indreptat spre lucruri mai interesante, cum ar fi meciul altor fiinte napastuite la televizor, cu increderea ca iti continui supus corvoada. Si motanul negru plutea inconjurat de intuneric, atat de usor ca nici una din mainile negre care vroiau sa-l traga de urechi nu reusea sa il ajunga, atat de plin de incredere de parca se intorcea acasa, incat nici nu i-a pasat ca plutea in sens invers, cu viteza de multe ori mai mare decat a reusit sa inainteze, pe acelasi drum de care parca isi aducea aminte, dar nu
mai stia de ce apucase. Si aproape ca uitase de mica lumina albastra pentru ca din ce in ce, luminile de la ferestrele castelului deveneau mai mari, mari, pana invingeau impreuna si intunericul de la marginile ochilor si motanul zambea si nu mai putea sa se gandeasca la altceva. Si cand a depasit orizontul evenimentelor din viata iepurelui albastru, stralucirea s-a retras incet lasand loc pe scena luminata slab, de fapt, a ferestrelor, umbrelor perechi care se invarteau in sali decorate cu candelabre si ghirlande de flori. Si muzica il tragea pe motan de mana si el se apropia cu ochii intredeschisi si sentimentul ca intr-una din sali il asteapta preschimbata mica lumina
albastra. Si umbrele treceau din ce in ce mai mari peste el si el continua sa zambeasca asteptand sa treaca, stiind ca peste putin timp nu vor mai fi umbre decat afara de care il va desparti un perete decorat vesel cu ferestre mari prin care sa nu vezi decat stelele pentru scurtul ragaz dat de pasii care se vor invarti atat de repede incat nici nu va putea deosebi stelele de flacarile lumanarilor. Dar de ce se apropia atat de incet ? Ferestrele pareau atat de aproape. Si incerca sa se intinda spre ele, dar picioarele nu-l ascultau si blana neagra atarna pe el nefolositoare.
Ciuli urechile, zbarli mustatile, incorda boticul. Faceau si ele ce puteau dar nu reuseau sa il impinga inainte. Si, deodata, simti o mare greutate in umarul drept si in brate. In jurul lui, in intuneric, se auzeau zgomote scrasnite de stanci care infrunta panta muntelui. Si picioarele ghemuite aproape la pamant pareau ca o sa cedeze in orice moment. Apoi s-a auzit un ras metalic infundat si s-a trezit tusind intr-un nor de fum. In jur, cativa barbati isi frecau palmele nadusite si murdare de ulei si isi strigau unul altuia niste cuvinte inca neclare pentru ca lumina era inca prea puternica si soferul ii invita cu capul scos pe geamul portierei sa urce mai repede si peste putin timp s-a trezit inghesuit intre aceiasi barbati alaturi de care tremura mai devreme si radeau de el pentru ca era murdar din cap pana in picioare. Si atunci cineva a intrebat cat este ceasul si altcineva i-a raspuns ca au timp sa se schimbe si atunci a simtit o palma mare si grea de incurajare pe spate. Privea pe geamul aburit si murdar la norii care se miscau mai incet decat ei si isi inchipuia un baietel sarind de pe unul pe altul, pana cand distanta intre nori era prea mare si trebuia sa se intoarca in masina. Ploaia se stransese in penele batrane si acum picura incet din ele, iar bufnita incepu sa cante gros in somn. Si, deodata, masina disparu si hainele murdare disparura si mirosul de ulei disparu si baloane colorate se ridicau spre cerul limpede. Acum tinea de mana o doamna grasa, imbracat in alb. Camasa alba il strangea la gat si doamna grasa se tot apleca spre el sa-l sarute si il sufoca cu respiratia ei nadusita insa nu reusea sa-l ajunga pentru ca era foarte mic. Cineva a inceput sa faca poze si intr-o clipire de blitz i s-a parut ca a vazut lumina lui albastra si s-a desprins din mana doamnei grase si a inceput sa se lupte printre picioarele oamenilor mari, botindu-si camasa alba care vroia sa-l opreasca. Si oamenii mari s-au
apropiat unii de alti formand un zid alb pana la cer si atunci i-a venit sa planga pentru ca cerul era prea limpede si ar fi vrut sa ploua, sa-i ude pe toti si el sa alerge catre lumina lui printre picaturi cu locul de la piept pastrat uscat cu sapca apasata. Dar apoi ar fi stranutat si lumina s-ar fi tras inapoi speriata si el ar fi ramas cu sapca in mana intinsa in jos catre pamantul care astepta sa cada si el, cea din urma picatura. A tras cu toate puterile de guler care nu vroia sa se rupa pentru ca era intarit cu o banderola de plastic si atunci a observat ca toti oamenii aveau etichete atarnand de haine si i-a fost teama ca lumina sa nu o fi vazut dincolo de o vitrina, pentru ca toate lucrurile par mai frumoase dincolo de geam. Si vocea groasa si leganata a preotului a inceput sa se apropie de departe si aerul s-a umplut de aplauze si atunci a simtit ca lesina insa prin ochii care se inchideau a vazut o dantela alba intinzandu-se, iar lui i s-a parut ca se intinde catre el, iar in aerul din care cadea si-a facut loc pentru un moment miros de trandafiri si cand a atins betonul cu zgomot, buchetul s-a risipit intr-o multime de pasari mici printre care a vazut in ultima clipire cum se amesteca lumina lui albastra si a incercat sa o prinda dar mana lui s-a inchis in gol si apoi nu a mai simtit nimic, doar intuneric. Nu e nici o lumina de partea cealalta. Doar cearceafurile albe mirosind a sapun facut in casa si fum cand deschizi ochii si e frig ca in prima zi de viata numai ca nu poti sa plangi pentru ca ai capul infasurat in alb. Bufnita isi luase zborul. Hapciu !