lucruri pe care nu pot sa le spun in poveste

realitatea ma copleseste din cand in cand.
la sfarsitul plimbarii din seara asta, m-am
intors speriat dintre oameni, alaturi de care
am vrut sa fiu, de fapt, ca sa nu iti mai simt
asa de mult lipsa. si pentru ca ratiunea ma
descurajeaza si ma indeamna sa fiu egoist,
desi nu am voce, am sa inchid ochii si am
sa iti cant, desi amandoi stim ca nu ma
asculti... repede, pana nu incepe iar:

Forever, forever,
There won't be anyone but you
Rememer, i'm true
My sweet.
Forever, forever,
You share in everything i do
And keep smiling through,
My sweet.
I'll have just you
Dear in my heart
And i'll trust that
You'll never part.
Forever, forever,
my guiding angel you will be
So always have faith
In me.

ganduri neinabusite...
oare cum de am reusit sa iti fiu atat de
antipatic, dupa numai primele cuvinte ?
acum nu am nici un fel de siguranta ca ma
asculti. am doar un vis in care cred. si atat
de multa indoiala ca imi voi gasi candva
fericirea. cat de plictisitor trebuie sa fie
pentru tine. intunericul era prietenul meu
cand eram singur si nu imi pasa. acum
ma chinuie. te iubesc, iren. am voie ? e bine ?
e corect ? e ceva ce trebuie sa fac ? sa fac
ceea ce simt... mi-e teama ca nu simt suficient
de mult, stiu, stiu ca iti ofer atat de putin,
in speranta ca imi vei oferi o particica din
iubirea ta fata de lume, continui sa iti scriu,
dar e atat de grea cateodata nesiguranta.
ce motiv as avea sa nu accept un schimb
precum in Faust, pentru a deveni cel pe care
ai putea tu sa-l iubesti ? mi-e teama de timp,
iren. deja am pierdut atatia ani, doar pentru
a-mi onora alegerile facute, pentru motive
care acum nu mai inseamna nimic. Cersetorul
din seara asta mi-a adus aminte de mine,
peste cativa ani de acum inainte. Nu vreau,
nu vreau sa accept mai putin decat tine...
Nu vreau o iubire conventionala, limitata,
plina de reguli si de abtineri. Nu vreau o
familie de straini. Nu vreau sa continui sa fac
doar lucruri pe care trebuie sa le fac. Nu vreau
sa fiu unul dintre cei multi, nefericiti, care repeta
generatie de generatie un tipar, doar colorat diferit.
Vreau sa traiesc, iren, vreau sa te iubesc, vreau sa
creez lucruri frumoase. De exemplu, sa-i fac pe oameni
mai buni, mai frumosi in interior. Dar ce pot sa ii invat
eu, uratul ? Constiinta imi spune ca nu e suficient
sa vrei, trebuie sa si poti, apoi imi spune ca doar imi
imaginez ca pot fi mai bun daca m-ai iubi, ca de fapt,
nu am nici o garantie, in afara de faptul ca starea pe
care ti-o da iubirea te umple de curaj, care nu prea are
nimic in comun cu ratiunea.

As vrea sa-ti spun mai multe lucruri, dar trebuie
sa continui povestea inainte de a putea adormi
si mi-am propus iar o calitate pe care nu stiu daca
pot sa o realizez. Si ar trebui ca linistea pe care mi-o
da povestea sa o folosesc pentru a lucra. Si munca mea
e dintr-o cu totul alta lume unde, in curand, voi fi
judecat.

Vreau sa plimb iepurele prin tot feluri de intamplari
neobisnuite, unde iubirea pentru zana mica sa il
sprijine sa faca alegeri corecte si sa ii ajute pe altii.
Cred ca povestea va continua cat voi continua sa cred
in tine. Va fi un final fericit daca vei alege sa ma iubesti.
Dupa care vom scrie impreuna povesti mult mai frumoase.
Sau va fi un final in care iepurele o vede de la distanta,
pentru ultima oara, pe zana mica, dupa care, stiind ca
tot ce a fost frumos s-a intamplat deja, se sacrifica in numele
iubirii, pentru a ajuta pe cei multi. Asta ca sa fie un final
cat de cat frumos.

Cred ca m-am nascut din greseala in lumea asta.
Sau am multe greseli de platit.

Mi-e atat de dor de tine