batranul iepure albastru si zana mica din raza de soare. partea a doua. paragraful intai

Tango

Iepurele era bineinteles stanjenit de aceasta vizita
neanuntata. Fiind insa mai in largul sau in ambianta
cunoscuta a casei, stiu ca e de datoria sa salveze
demnitatea musafirului. Se ridica pe picioarele din
spate, facu un pas inapoi, isi aranja blana in dreptul
gulerului, se introduse tusind usor, facu o reverenta
si ramase asa, usor aplecat, cu o mana la piept,
asteptand o reactie. Faptura mica ridica o margine de
aripa si arunca o privire. Apoi se ascunse din nou,
doar pentru o clipa, deschise incet aripile
aducandu-le la spate, cu capul usor aplecat spre un
colt al camerei, privind in jos. Apoi batu repede din
aripi si se ridica cu o pirueta pe care o termina cu o
reverenta larga. Totul la ea era alb si stralucea
asemeni unei flori care se deschide intr-o dimineata
de primavara. Iepurele intinse usor mana de la piept,
iar faptura mica ii raspunse la fel de incet, clipind
repede atunci cand mainile lor se atinsera. Se privira
o vreme, pentru a-si acorda suficient timp sa se
obisnuiasca unul cu celalalt. O scanteie straluci
pentru o clipa in ochii care se priveau si, undeva in
intuneric, un disc vechi incepu sa se invarta.
Scartaitul monoton si adesea intrerupt al discului
aducea mai mult cu aroma cafelei calde decat bazaitul.
Lasandu-se atras de aceasta mireasma, iepurele facu
doi pasi cu mustatile frematand. Faptura mica lasa
capul inspre umarul drept si se lasa cuprinsa de a
doua mana, intinsa spre cutia cu biscuiti. Iepurele
apuca cu grija lingurita de argint si incepu sa
amestece incet, aducandu-si aminte sa fie atent, la
fiecare atingere a cestii. Pasii fapturii mici pluteau
peste podeaua batrana. Se roteau cu grija pe langa
urmele de noroi si resturile discului spart. Aici
pasii lor se departau si mainile abia atinse erau
singura salvare de amenintarea intunericului. Si cu
fiecare departare, stralucirea ei parea mai palida si
se reflecta in pieptul albastru ca o pata. Aici pasii
lor se apropiau atat de mult incat se temeau ca, daca
muzica s-ar opri, tacerea ar fi prea stanjenitoare. Si
fara sa se grabeasca, asteptau cu pasi incurcati
urmatoarea departare. Incet, pata din pieptul albastru
crestea in stralucire, iar faptura mica parea sa fie
din ce in ce mai distanta, ca si cum gandurile ei
pluteau in alta parte. Ziua abia patrundea prin
hubloul ingalbenit ca o luna pe cerul albastru unde
doua stele apropiate din intamplare se departau la
multi, multi ani lumina. La ultima masura ea il
respinse lovindu-i usor pieptul cu palma. Iepurele
ramase ca la inceput, usor aplecat in fata, cu mana
intinsa si privirea intrebatoare. Discul cu o singura
melodie se rotea in gol. Faptura mica s-a intors cu
spatele. Ibricul de cafea mirosea a ars. Mustatile
albastre se retrasera vinovate. Umbrele aburilor de
cafea se rasuceau perechi si se pierdeau prin hublou.
Indoiala facu sufletele din nou singure sa se
rasuceasca spre colturi opuse, intunecate ale camerei.