batranul iepure albastru si zana mica din raza de soare. partea intai

Tinuse biscuitul prea mult inmuiat in ceasca de cafeasi acum se uita la el cum pluteste. Se rupsese mai mult de jumatate, se imbibase si abia daca se mai putea distinge forma de stea in coltul care ramasese la suprafata. De jur imprejur se vedea bordura alba ca de portelan a bazinului. Pe suprafata neagra o lumina slaba dadea impresia unor valuri cafenii nemiscate. Statea pe insula neagra-cafenie la fel de nemiscat. Atat cat permitea lumina putea zari cum il privesc de jos ochi mici ingramaditi unii in altii. Si putea ghici in intuneric alti ochi mici care nu puteau sa-l priveasca insa asteptau tacuti. De ceva vreme auzea un bazait stins. Mici puncte negre treceau de la un ochi mic la celalalt. Duse mana catre ochelari si atunci un nor galbui il cuprinse brusc si in jur incepura sa pluteasca firmituri. Se uita la bucata ramasa uscata si o lasa sa cada in cafea. Incepu sa amestece incet cu lingurita. Zgomotul de clopotel nu reusea sa acopere bazaitul. I-a trecut prin minte sa amestece repede insa stia ca nu va rezista prea mult. Va trebui sa se opreasca si atunci bazaitul il va coplesi si va regreta ca s-a ridicat din pat in dimineata asta. Acum cel putin avea inainte o ceasca de cafea pe care nu se grabea sa o inceapa. Zgomotul linguritei care se lovea ritmic de peretii cestii parea sa dea masura bazaitului care nu mai era doar continuu ci se si repeta cu precizie. Apleca usor capul si privi peste ochelari. Florile desenate pe musama au ramas nemiscate. Clopotelul suna o data puternic si se opri. Repotrivi ochelarii fara sa se grabeasca. Insula pe care se refugiase plutea acum in bucatele. Fumul nu se mai zarea. Lava neagra mai era putin calda insa pe alocuri avea reflexe cafenii, semn ca se racea. Alaturi de ceasca pagubele erau minime. Cateva flori puteau fi ghicite sub pata de lava inca neintarita. Pasarea mare de argint care locuia sub insula statea intinsa pe patul de flori, cu aripile stranse, si probabil dormea. Apleca urechea inspre pieptul rece si asculta. Bazaitul venea din alta parte.

Mobila veche mirosea a sapun facut in casa si levantica. Acum avea toata o culoare rosu-inchis. Se mai puteau zari insa stricaciunile produse de apa de mare ca niste mici corali catarati inspre interioarele mereu incuiate. Chenarele argintii, lungi, subtiri si complicate la colturi, se intunecasera si ele. Patul lat cu perne moi, care puteau fi ghicite sub cuvertura albastra ca cerul insorit, ramasese neatins. Capitanul iesise pentru ultima oara pe usa cu legatura de chei leganandu-se la braul pantalonilor largi de doc alb si cu papagalul pe umar. Nebanuita, intr-un colt, statea ascunsa sub un sal verde cusca la care intr-una dintre zabrele ramasese infipt un dinte. Cateva sipci lipseau din podea si in locul lor se ingramadea un musuroi. Alaturi, capacul lazii mari cu catarama aurita statea rasturnat de perete. Pete proaspete de pamant se urmareau ca talpi lungi si scurte pe drumul cel mai scurt inspre puntea unde era instalata bucataria de vara si in magazia careia se gaseau din abundenta biscuiti si cafea. Ultima calatorie nu incepuse deloc asa ci se anunta a fi urmata de recompense. Numai ca nici bratele incercate ale marinarilor, nici chipurile brazdate de vant si stropi, nici picioarele infipte in puntea pe care orice altceva aluneca de colo-colo, nici trupurile legate cu odgoane de vasul care scartaia din toate incheieturile, nici catargul care s-a prabusit ca o prevestire de rau augur, nici strigatele capitanului acoperite de zgomotul valurilor care se spargeau incrancenate nu au putut opri furtuna care a ridicat vasul intr-o clipa si in cealalta l-a prabusit in mijlocul unei paduri tropicale. Acum, mobila nu mai dansa innebunita lovindu-se de pereti si amenintand sa-si dezvaluie tainele in orice moment. Vantul nu mai sufla apa de mare prin deschiderea tradatoare. Cerul era linistit prin hubloul ingalbenit pe margini. Toate acestea pareau a fi fost demult.Tapetul alb-cafeniu se itea ici-colo si iti arata cu degete mici carliontate ca el a fost aici primul.

Se ridica anevoie de pe scaun. Facu cativa pasi spre mijlocul incaperii. Lumina lenesa parea sa nu se catadicseasca de prezenta lui. Statea, astfel, cufundat in intuneric, ca intr-o ascunzatoare, de exemplu subterana si, privind lucrurile din acest punct de vedere, am putea spune ca nu era ceva neobisnuit pentru un iepure. Se apropie si atinse geamul hubloului. Ramasa fara putinta de scapare, lumina fu nevoita sa raspunda sinceritatii imaginii iepurelui, care se dezvaluia in intregimea albastra a blanii sale, cu tacerea. Insa bazaitul se incapatana sa ramana intr-un colt de ureche. Batranul se intoarse pentru a-si acomoda iar ochii cu intunericul. Nimic, chiar nimic nu se misca de parca cineva care ii juca o farsa astepta in spatele unei mobile nefolosite sa sara afara pentru a rade de el. Si nu si-a putut stapani un zambet la gandul ca ar nimeri in intuneric si s-ar ineca cu rasul. In acest timp el si-ar recapata curajul de iepure si ar sari in lada, ar auzi capacul trantindu-se si apoi s-ar stapani sa chicoteasca pentru a ghici incotro se indreapta pasii intrusului. Dar totul ramase nemiscat. Poate ca e normal, isi spuse. Te trezesti intr-o dimineata ca ai uitat a cata este, iti vezi linistit de tabieturi si, deodata, realizezi instalarea bazaitului. Incerca sa-si dea seama de ce ar fi asta o zi mai speciala.

Vasul se clatina. O sticla mare goala de porto se tot lovea de gratiile custii. Capitanul si prietenii lui se imbatasera. Unul dormea trantit cu capul pe masa. Ceilalti doi se tineau cu un brat iar cu cel liber invarteau in aer sticle din care sareau stropi si tineau isonul capitanului, unul grohaind iar celalalt latrand. Capitanul se infierbantase si urla versurile grotesti ale unui cantec pirateresc. Papagalul prea mare se rotea prin incapere croncanind si se lovea de tot ce intalnea. Deodata, capitanul s-a repezit la cusca, l-a scos pe iepure cu una din mainile sale uriase, cu alta a insfacat o sticla noua pe care a destupat-o cu degetul mare si i-a indesat-o pe gura in uralele celorlalti doi. Dupa ce ochii iepurelui au devenit rosii, capitanul a inceput sa-i urle cantecul pirateresc in ureche. Si la un moment dat, capitanul si prietenii lui amutira desi continuau sa-si agite bratele, capitanul deschidea o gura mare pe care i-o tot apropia de ureche, papagalul continua sa se izbeasca in liniste de pereti iar vasul sa se clatine.

Deasupra dulapului care ocupa un perete intreg, intr-un colt, aproape de tavanul pe care, varul cazut, desena harta unei mari pe care iepurele obisnuia sa-si fixeze amintirile, domina incaperea plina de lucruri inutile, un teanc de discuri. Se indrepta incet din sale, menajandu-si incheieturile batrane, trase masa langa dulap dupa mai multe opintiri, vazu ca mai este putin pana la varf, cauta scaunul scund cu trei picioare, il gasi intr-un sfarsit, sari - de fapt mai mult se catara pe masa, isi dadu seama ca a uitat scaunul, cobora si dupa ce totul fu pregatit, iar el fu la inaltime, intins cat era de lung, destul de mult tinand cont ca era din specia iepurelui albastru, si cand reusi sa atinga discul cel mai apropiat, un nor de praf il gadila si, tinandu-se speriat de marginea dulapului stranuta din toate puterile. Iar cerceveaua hubloului se zgudui o data. Iepurele trase putin de disc si norul de praf se pogori in toata maretia sa peste sarmanele mustati albastre si hubloul fu azvarlit de perete. O rafala de vant de primavara patrunse neinvitata pe geam si il infasura cu racoarea ei cu chef de joaca iar iepurele stranuta din toate puterile tragand o data cu el, de la inaltimile dulapului, pana la podea si teancul de discuri. Bufnitura acoperi toate celelalte zgomote. Se trezi dupa o vreme, cu o durere mare de cap, cu discul de care tinuse cu loialitate - rupt in mana - stralucind in soarele care si-a gasit drum spre incapere, si alaturi, in cea mai naturala stupoare descoperi o faptura mica, aterizata de nu stiu unde direct pe partea mai sensibila a corpului, cu bratele rasturnate inainte si aripile acoperindu-i zapaceala ca niste petale. Bazaitul se oprise.