joi, 15 ianuarie 2009

curatenie de teama primaverii timpurii

Desigur, un final dramatic,
pentru bine sau pentru rau,
ar face din nou frunzele sa
se miste, fara vant,scuturate
de tuse,inabusite de fum.

Eu nu ma mai grabesc,venitul
de la serviciu,este momentul meu
de liniste.Am invatat sa ma intorc
la aceste pagini si
aman momentul cat de mult
pentru ca stiu ca trebuiesa fie scurt.
Cateodata insa, si graba
poate fi eleganta.

Multi oameni chipesi intr-adevar.
Vad cum ii stanjenesc cu intunericul meu
ostentativ,aparent nepasator.
Nu caut ochii nimanui,
e oarecum nepoliticos ca si cum
ai lua ceva ce nu ti se cuvine.
In schimb ii vad cu coada ochiului.
Oare, pentru un moment,
vad ei in mine ceea ce vad eu la tine,
toata ziua ?
Viata in lipsa de sens
fara capat a realitatii.

Superficiali,nu cred ca sunt superficiali,
oare nu au sentimente ?oare hainele lor
stralucitoare nu ascund acelasi monstru
gol ?
Ma verific adesea, in gesturile mele
scapate de sub control, in jocurile mele
fara sens, suspectand superficialitate.
Oare dansul lucrurilor nu este chemat
de muzica sufletului ? Oare
sub superficialitate nu este nimic ?
Vai noua,atunci inseamna ca
superficialitatea este ultimul
refugiu alvietii.
Aproape am uitat de Freud.
Aspectul oamenilor mai are o functie,
aceea care coloreaza chipes in foarte dragut.

Asta seara am ras cu pofta.
Am revazut un pic din
Stranger than fiction
sti dialogul din autobuz ?
mereu mi-a fost teama
de conversatie,mereu
am avut o parere
proasta despre inteligenta
folosita pentru a-i pacali
pe altii,dar mi-am si dorit
poate sa vina cuvintele
atat de simplu ca in filme.

Sunt inca departe de geniul
pe care sa nu-l intelegi si pe care
sa continui sa-l cercetezi,departe
de excentricitate,departe de talent,
departe de inteligenta, departe de
bogatia de idei,departe de frumusete,
departe de tine,si, de ce nu, departe
de omul bogat care sa-ti ofere tot ce
iti doresti.Si am atatea momente banale.
Mi-e teama de ele. Oare o superficialitate
bine calculata mi-ar putea ascunde banalitatea ?
Nu e din mine ? Dar ce e din mine ?
Nimic, sau orice la fel de bine.

Iren, sunt atatia oameni care merita
sa fie fericiti si dintre care ai de ales
pentru ca tu insuti esti minunata.
Inteleg de ce ai vrea sa faci inconjurul
lumii pe indelete.
Un om destept si bun cu mine
m-a intrebat daca sunt racit sau suparat.
I-am mai spus si ca sunt suparat.
M-a intrebat imediat de ce
(Nu este un om care sa merite sa fie fericit ?)
si i-am spus ca imi doresc mai mult
decat mi se cuvine.
Mi-a spus ca oricine isi doreste.

La multi ani, Iren ?
Visele raman mereu tinere,
la orice varsta s-ar naste.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu