astazi a fost Craciunul

"in copilarie, traim momente
de asemenea fericire incat
credem ca traim intr-o lume
magica, asa cum credem ca a
fost Atlantida. cand imbatranim,
inima ni se frange in doua"

astazi nu a fost ziua mea,
doar Craciunul, asa cum auzi
despre Craciun in reclamele la
Coca-Cola si in filmele cu happy-end.
am cautat sa fie ziua mea,
de fapt. am cautat cadoul dorit de Iren.
stiu ca nu mi l-ar primi vreodata asa
ca mi l-as face mie si ar fi ziua mea.

o parte din munca mea, vezi tu
implica dialogul, contactele sociale,
ajutarea altora nu in sensul unei munci
bine facute pentru cineva sau al
vindecarii ci in sensul de a le face mai
usoara povara.
desi cateodata cred ca sunt enervant,
atunci, atunci cand ei incearca sa-si joace
rolul serios iar eu am nevoie de caldura lor
si incep sa ma joc cu cuvintele.
atunci nu sunt deloc profesionist.

dar astazi am plecat de la serviciu bine
dispus, prietenul tuturor, jucandu-mi rolul
cu nepasare. m-au intampinat fulgi mici,
am plecat pe drumuri ocolite,pe strazi
intunecate, urmarind lampadare prin fata
carora defilau fulgii acum mai mari, pana am
ajuns pe vechiul drum de student. incet,incet,
am revazut locurile vechi,am trait amintiri vechi,
acum doar niste senzatii in inima,si pentru ca ningea
si pentru ca am avut amintiri ca niste prieteni vechi,
astazi a fost Craciunul pentru mine.

am vrut sa ma opresc intr-un parc.
sa ma plimb pe furis. fara nici un copil de mana,
sau iubita, sa pacalesc statuile batrane si paznicii
porumbei stransi pe ramuri unii in altii, cu ochii lor
mici inchisi. dar am urmat pe oamenii care alergau,
luand emotia grabei lor si facand din ea beteala de
pus in pom si am intrat in alta masina ca la mine acasa,
total nepotrivit,dar nu cred ca m-a observat nimeni.

am ajuns dupa cateva peripetii de zi cu zi,
care nu pot fi numite astfel fara exagerarile copilului
din mine.iti aduci aminte, Iren ? exagerate ai gasit
cuvintele mele spuse cu voce tare. am ajuns...
pe taramul bunicului meu mester al lemnului si fierului.
si vechiul drum era acum alb si vechiul parc am avut
surpriza sa-l gasesc schimbat, cu alei pavate si arcade
si lumini aruncate in dezordine peste brazi adusi special
si nici un suflet cat vezi cu ochii ca un parc tematic parasit,
ca inSpirited Away, si asteptam sa se intample ceva magic
si chiar incepusem sa fluier. dar nu s-a intamplat nimic...

casa veche a bunicilor mei lumina in noapte ca un glob
din acelea in care ninge cand il scuturi. am stat de vorba
cu ei, de la egal la egal,asa cum imi place mie, si am ras
de glumele lor fara sa ma mai gandesc daca sunt bune
sau nu.bunicul nu prea mai avea pofta sa abordeze o munca
asa dificila ca realizarea unei flasnete si a unei maimute
cu cheie. de asta si mai ales pentru ca am gasit pe un site
romanesc de vanzare flasnete cu 15 lei, astfel incat orice
tanar istet si frumos poate sa fie the one-ul tau,
adica prietenul, iubitul, in fine sotul tau poate sa-ti ofere
oricand asa ceva, ei bine de aceea am hotarat sa o
confectionez eu. si stiu ca exista acum in Romania mesteri,
de varsta mea sau mai tineri capabili sa faca jucarii frumoase,
munca pentru care eu nu am avut curajul. ei bine
faptul ca ei exista si sunt fericiti nu ma impiedica
sa visez la fericirea mea.o sa fac jucarii si o sa mi le daruiesc.
pana acum nu m-am bucurat decat de ce am obtinut ca
rezultat al propriilor eforturi - spre deosebire de fericirea
care vine de la altii.pana la urma, mi-am zis ca nu sunt
indemanatic, dar ca iubirea pentru tine ar trebui sa fie
suficienta pentru a-mi acoperi ochii si a ma impinge in calea
pericolelor dincolo de care e cadoul pe care ti l-ai dorit candva.
cred ca inteleg ce inseamna sa te simti ca o portocala uscata si
ca un ou Kinder in care au uitat sa puna jucaria,
pentru ca imi inchipui ca citesti
si ma intelegi si imi raspunzi dar din iluziile de care sunt
constient nu primesc inapoi decat oboseala.
tot nu inteleg de ce sunt capabil sa iti vad frumusetea
daca nu am si talentul pentru a mi-o apropia.
patronul meu este sfantul mediocritatilor.

am mai descoperit niste lucruriin seara asta dar nu prea
se potrivesc cu starea mea de spirit de acum.
iti spun alta data alte banalitati fara farmec.
pentru final ceva mai placut:
cele mai usoare lovituri pe care ti le da viata
sunt sub forma fulgilor de nea, atat de usoare incat te fac
sa razi si sa te simti iar copil si sa-ti ridici ochii de la pamant
si sa nu-i mai cobori.

astazi am pornit la lupta,cu vechea rugaciune de a
muri onorabil si a ajunge la strabuni,
am pornit impotriva vietii cu zambetul dispretuitor
al resemnatului, dar nu m-am putut abtine sa nu zambesc
din cand in cand pentru ca viata este si o mare gluma,
astfel incat cred ca e vina mea ca in final am fost invins
de o buna dispozitie ca atunci cand iubesti si esti iubit in
schimb care va fi urmata probabil de aplecarea balantei
in sens opus catre starea de om mahmur ca certuri,
divort si lupta pentru custodia copiilor,totul in acelasi
pahar de vin.

Iren, incep sa cred ca nu esti decat un alt vis frumos,
noua mea iubire imposibila