vineri, 30 ianuarie 2009

batranul iepure albastru si zana mica din raza de soare. partea a treia. primele paragrafe

De jur imprejur lumina se retragea inaintea umbrelor cu
ramuri negre care se intindeau fara graba, cu siguranta
vanatorului care se apropie de prada neajutorata. Uitat pe
scaunul sau mic, iepurele se gasi curand invaluit de raceala
spotului timid care zabovea albastrui la piept ca o teama
nemarturisita. Intunericul il adulmeca cu narile frematand
de la distanta unei sarituri, din spatele copacilor care
ridicau acum un zid nesfarsit pe care iepurele nu l-a banuit
niciodata din spatele zidului comod al camerei. In umbra,
simti biletul ca lovitura cozii unei pantere care parea ca
se joaca. Ca o amintire din alta viata, un chitait scurt si
taios ii zburli blana si ii ascuti simturile. Ridica mana
tremuratoare la piept si inclina capul. Parea, astfel, a fi
acceptat deja lovitura fatala, tacerea adanca astepta cu
sufletul la gura si bataile din tample se pregatira sa
aplaude, atata doar ca deschise ochii in loc sa-i inchida.
Bucata mica de carton era acum si mai mica si iepurele
trebuia sa o tina cu amandoua mainile pentru a fi sigur ca
nu ii scapa printre degete. Nu il scapa din ochi si totusi
ii scapa complet lipsa de inteles a cuvintelor mazgalite
neglijent. Era un bilet fara inceput si sfarsit. Batranetea
ochilor il durea ca o furie neputincioasa. Biletul era
acoperit cu scris de mana, mic si iligibil si iepurelui ii
veni sa planga.

Literele negre se uitara unele la altele si chicotira. Asa
cum stateau tinandu-se de maini, cu capul in jos, de-a
curmezisul, de-a v-ati-ascuns-elea, de unde pana unde, de nu
ma uita si de ce nu, incepura sa danseze. Si intorceau
chipul rand pe rand catre iepure si radeau, sau ii zambeau,
sau se strambau sau nu mai aratau deloc precum niste litere,
ci ca acele semne misterioase pe care iepurele le citea in
nori cand era mic. Si iepurele se uita incantat la literele
lui mici pe care nu credea ca o sa le mai vada, ci aproape
ca i s-a parut. Si unele litere mai indraznete il ciupeau
insa, fiind foarte mici, nu reuseau decat sa-l gadile asa ca
iepurele nu intelegea sa se lase antrenat in dansul lor ci
zambea prosteste. Si, desigur, dupa o vreme, literele mandre
intoarsera spatele si nu mai privira inapoi. Si iepurele isi
explica amintindu-si ca dincolo de usa inchisa il asteapta o
faptura mica venita pe o raza de soare. Isi dadu pe loc
seama ca soarele e de mult ascuns si tresari cand isi dadu
seama ca nici luna nu mai vroia sa se arate.

Cauta in graba un loc unde sa ascunda biletul, dar acesta se
facuse intr-adevar foarte mic asa ca fu ridicat in aer de
respiratia intretaiata, facu cateva piruete pe langa mainile
care incercau sa-l prinda, se apropie ca un fluture de
noapte de lumina slaba din piept si se lipi de un fir
albastru.

Iepurele cauta un pretext pentru a se intoarce. Nu putea sa
aduca cu el intunericul. Cat ar fi vrut ca lumina din piept
sa fie stralucitoare, cat ar fi vrut sa intre stralucitor si
faptura mica sa vina la pieptul lui pe o raza. Dar, ei bine,
trebuia sa caute altceva. Poate o invitatie la biscuiti. Si
isi aduse aminte ca nu mai are cesti curate. Fiind singur
atata vreme, ceasca murdara ii aducea aminte ca se intoarce
la viata lui care continua sa creasca si sa scada, usor
amara, de la o zi la alta. Dar cine e interesat de ceasca
murdara a altuia ? Si iepurele, plin de zat in intunericul
serii, tare ar fi vrut sa guste cafeaua indulcita cu
biscuiti dintr-o ceasca curata. Astfel, poate, ar fi fost o
companie placuta si ar fi gasit chiar ceva amuzant si naiv
sa-i spuna micii musafire. Pe masura ce sperantele iepurelui
cedau in favoarea observatiilor rationale, ceea ce putea sa
faca din restul serii si marea noapte care urma parea din ce
in ce mai putin. Ce ar fi restul noptii fara cafea indulcita
cu biscuiti ?

Ii era teama sa planga pentru ca faptura mica ar fi vazut
drept in adancul ochilor lui rosii si s-ar fi speriat. Cum
sa curete cestile, cum ? Si lumina din piept era atat de
plapanda incat nu ar fi vazut sa faca macar un pas, incotro
l-ar fi calauzit norocul. Se apleca la pamant si incepu sa
urmareasca taras lumina ca o gaza care urca incet pe fiecare
fir de iarba si iepurele o privea deznadajduit, pana cand
duse mana la ochi sa stearga o lacrima care lesinase. Dar nu
era nimic acolo si gaza se oprise pe varful firului de iarba
neindraznind sa continue si cautand cu antenele o carare in
jurul picaturii de roua.

Un fior rece din inima albastra strabatu parul verde care se
zburli si toate picaturile tremurara.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu