amintiri

astazi am facut prima incercare
sa-mi ucid sentimentele fata de iren.
ca in duelurile celebre
schimbul de rani nu putea avea
loc fara replici demoralizatoare,
sau ca la sinuciderea unui samurai
am vrut ca sufletul lor sa intalneasca
in drumul spre cer ecoul cuvintelor
unui scurt poem.si am vrut sa imi
ramana ceva frumos de la iren,
la care sa-mi fi adus contributia,
asa cum sunt toate poeziile mele
de pana acum.

am deschis astfel usile templului
inspiratiei intr-un nor mic de praf,
si am inceput ritualul cautarii
printre amintiri pentru versurile
unei poezii neterminate. inca mai caut.
din cate imi amintesc, o poezie frumoasa
necesita la schimb o farama din suflet
si cel putin o noapte intreaga asa ca,
pentrua fi sub fereastra lui iren si in
aceasta noapte, vreau sa zic
pentru a fi sigur, iata cateva ganduri
ale celui care eram acum...7-8 ani ?:

"exista oameni care cauta mereu
ceva nou pentru ei. intampina
lucrul nou cu entuziasm, il
cerceteaza pana ii afla toate
secretele si apoi se plictisesc.
cand nu au mijloace sa-si procure
ceva nou se folosesc de lucrurile
vechi ca sa-si aminteasca de emotia
primului contact. fac asta pana obosesc
si nu mai simt nimic.

exista oameni care privesc cu atentie
in jur si se ataseaza de ce au.
cu timpul ei nu mai sunt bogati sau saraci
pentru ca ceea ce au e totul pentru ei.
cuvintele nou si vechi nu mai au sens
pentru ca trecutul si viitorul devin unu
cu prezentul.ei nu se mai tem de moarte.

ambele categorii de oameni incearca sa
umple golul inimii care creste odata cu omul.

la prima categorie fericirea inseamna
sa aiba mereu ceva nou,sa-si astampere
foamea de senzatii, 'pofta de viata'.
la cea de-a doua categorie,fericirea e legata
de un vis - ca sunt iubiti. daca visul da
semne in realitate oamenii traiesc pentru
ziua de maine,pentru urmatorul semn.
Nu obosesc si nu stiu odihna.daca visul se
realizeaza,devin parte a vietii caci traiesc
pentru obiectul sau fiinta iubirii lor. dar daca
nici macar semne nu sunt,sufletul adoarme
iar mintea si trupul devin hrana pentru
oamenii din prima categorie.
ei nu mai sunt decat ceea cese vede.

chiar daca ii doare, sufletul
adoarme zambind si - pana la
moartea sa - lacrimile nu
reusesc sa stearga amintirile.
in suflet ramane iubirea ca
o icoana.

de ce nu se schimba, de ce aleg
suferinta ? pentru ca au aflat
ce era mai important. restul sunt
doar senzatii si nou si vechi..."

a fost raspunsul meu in care cautam
intelepciunea martirilor banuiti in
lumea mea - dat unui prieten care
incerca sa-mi dea din intelepciunea lui
despre cum sa traiesti. acum cele doua
categorii de care vorbeam nu-mi mai
par la fel de clar delimitate.

de acum, focul ultimei lumanari aprinse
fie sa-mi ghideze sentimentele
condamnate catre altarul de sacrificii
al artei. asta inseamna ca trebuie sa
las aceste pagini in intuneric.

ganditi-va la iren ca sa visati frumos