acum nu e vorba despre melancolie si amintiri ci
despre cum te trezesti in camera ta cu zgomot necontenit
in pereti, de la vecini, cu usi trantite in casa care fac sa tremure
mobilierul subtire si urechile tale
acum e vorba despre cum te tarasti spre camera cu casetofon
unde poti asculta o muzica pe care nu o mai fabrica nimeni
care sa iti ridice incet capul doborat pe o masa, fluierand
viorile lui Vivaldi, in timp ce mintea chinuita de zgomote
incepe sa viseze...
un compozitor, nemultumit de lipsa de intelegere a oamenilor,pleca in munti pentru a regasi divinitatea. aerul tare si pustietatea muntelui ii redau fortele si rataceste pentru multa vreme lasandu-si auzul sa fie mangaiat de trilul pasarilor, fosnetul frunzelor, susurul paraielor,tacerea pietrelor. s-a intunecat fara sa isi dea seama. a inaintat o vreme cu palma cautandu-si drum pe langa peretele de granit pana cand intunericul l-a impins intr-o deschizatura in munte. s-a strecurat cu greu printre pietrele ascutite, a mai facut un pas, a alunecat pe piatra uda, si-a auzit ecoul, a coborat si sprijinit de o coloana statea privind la lumina minerala a catorva filoane de chihlimbar, imprastiata de baltile in care picurau stalactite. pe pereti se desluseau cu greu siluetele unor sfinti si oboseala l-a facut sa se aseze. simtea ca timpul nu mai conteaza acolo si a inceput sa se roage,in soapta, in gand, fara graba, zabovind asupra fiecarui cuvant,in ritmul picaturilor. si pleoapele se coborau incet.
si deodata, rugaciunile au fost ascultate ! voci de ingeri au rasunat din toate colturile lacasului de piatra, toate impreuna,ridicate pana la cel mai inalt cer, amplificate de mii de oride peretii goi. si atunci compozitorul a asurzit. si de atunci rataceste pe munte, fara sa mai gaseasca orasul caruia nu ii mai auzea zgomotele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu