Transformare

Plimbarea din aceasta seara
s-a transformat intr-o
calatorie de
auto-cunoastere, la capatul
careia iubirea mea s-a
transformat, a trecut la un
nivel superior.

Iubirea mea pentru iren a
devenit iubirea pentru toate
fiintele si pentru toate
lucrurile in egala masura.

Esentialul invataturii pe
care am primit-o este ca:

nu poti fi fericit in mintea
ta, fericirea nu poate fi
atinsa decat in inima,
renuntand la minte,
detasandu-te de ea, lasand-o
sa fie doar o unealta.

Am scris in Oglinda Sparta
ca te poti detasa de lumea
din care faci parte, in
constiinta, insa nu poti
ramane in linistea de acolo
daca iti distrage atentia o
mare nevoie a mintii. Am
descoperit azi ca singura
liniste adevarata este in
afara mintii, in inima.

Am sa continui sa scriu in
Oglinda Sparta cand o sa
gasesc cuvintele potrivite
pentru a ajuta pe oricine sa
inteleaga. Deocamdata
trebuie sa mentin aceasta
stare, in inima, pana ma
obisnuiesc cu ea si va fi
permanenta. Atunci
transformarea va fi completa
si cuvintele potrivite vor
veni natural.

Transformarea s-a produs in
mai multe etape, insa cred
ca este mai important sa
sintetizez experienta mea
decat sa o povestesc.

O etapa cheie este sa scapi
de dorinta, sa scapi de a-ti
dori lucruri.

In cazul meu, si cred ca
este posibil pentru oricine,
prima etapa a fost
inlocuirea tuturor
dorintelor cu o singura
dorinta, una mare - la mine,
nevoia ca iren sa ma
iubeasca. Asta trebuie
obtinut intai: sa gasesti
acel lucru de care ai nevoie
cel mai mult, sa il
consideri rezolvarea
tuturor celorlalte
deficiente din viata ta.

Urmatoarea etapa este sa
scapi de aceasta mare
dorinta. Solutia este
simpla: iti convingi mintea
ca ai ceea ce iti doresti -
in cazul meu, mi-am spus ca
iren este tot timpul cu
mine, in inima mea sau
alaturi de mine. Trebuie sa
fi convins/a ca asta iti
doresti, ca asta e bine - in
cazul meu, mi-am spus ca
dorul, teama, nehotararea -
sunt sentimente urate care
murdaresc iubirea totala pe
care o nutream pentru iren
si m-am hotarat sa fiu
deasupra lor, sa le inving
si uite ca am reusit.
Trebuie sa ai incredere in
tine si sa stabilesti clar
ce doresti si nu e nimic mai
simplu si mai natural ca in
cazul unui lucru frumos fata
de care nu exista indoiala.

Daca nu poti gasi ceva
frumos trebuie sa te
straduiesti. Exista ceva bun
in fiecare om, oricat de
haotica si de urata ar fi
viata ta. Fa un pas inapoi,
ia-ti timp liber si
regaseste acele sentimente
curate din copilarie.

Urmatoarea etapa incepe cand
te simti obosit, epuizat,
moment in care iti spui "ce
bine ar fi daca as avea
cutare lucru" sau "sunt
lipsit de putere, totul e in
van". Iti spun: nu te grabi,
stai putin, nu lasa acele
ganduri sa te cuprinda, ai
incredere in mine. In loc de
acele ganduri accepta lipsa
a ceea ce credeai ca iti da
pofta de viata, accepta
lipsa insa nu o aprofunda,
nu te lasa dominat de ea.
Accept-o ca pe un lucru
normal. Pur si simplu
priveste-o ca pe ceva strain
de tine, in exteriorul tau.
Dupa ce ai acceptat lipsa
incetineste. Nu esti masina,
nu esti de fier si nici nu
ai nevoie de aceste lucruri
pentru a fi fericit/a. Nu ai
nevoie sa fi supraom pentru
a cuceri fericirea, esti
perfect/a tu insuti, asa cum
esti. Ai incredere in tine.
Incetineste. In cazul meu a
fost de folos plimbarea prin
Herastraul aproape pustiu si
identificarea incetinirii
mele cu apusul - care a
evoluat incet. Nu te grabi,
gaseste-ti un ritm de mers,
de respirat, de trait -
odihnitor, care sa te duca
inainte in voia naturii
inconjuratoare si a naturii
tale proprii.

Ultima etapa de detasare
fata de minte a fost in
cazul meu mersul pe aleile
cu pietris din Herastrau. Am
incercat sa merg astfel
incat sa fac cat mai putin
zgomot, intai cu tango-ul in
minte, apoi fara teama pe
alei intunecate, apoi fara
nimic in minte. Relaxat.
Cred ca exercitiul poate fi
practicat oriunde.
Asculta-ti, observa-ti
miscarile si incearca sa fi
ca o umbra peste lucruri, sa
nu le tulburi cand le
atingi.

Am iesit din Herastrau cu
constiinta in inima si nu in
minte. Exact asa. Ma
identificam cu un loc plasat
in inima mea si nu cu
mintea. Ma vedeam la nivelul
inimii. Si, treptat, am
ajuns la pacea inimii: ma
vedeam legat cu inima la
toate lucrurile si fiintele
din jur. Si le iubeam. Da,
le iubeam fara teama. Si
eram egal cu ele. Nu ca in
scurtele momente de fericire
urmate de dor, de tristete,
cand ma inchipuiam iubit de
iren si Parte din lume.
Parte distincta - avand
locul meu. Nu. Acum am fost
egal cu toate lucrurile.
M-am plimbat intre Piata
Romana, Universitate, Parcul
Cismigiu si mai departe atat
de incet. Toti oamenii se
grabeau in jurul meu. Pentru ca

vroiau sa ajunga undeva unde sa

fie fericiti, pe cand eu eram fericit

chiar acolo, pe strada. Nu mai

aveam nevoie de nimic.

Chiar si perechile care se iubeau

se grabeau.
Si mi-am dat seama atunci ca
aveam ceva mult mai bun
decat ei care se iubesc la
exterior prin trupurile si
mintile lor si lumea de
lucruri cu care se
identifica. Si ii iubeam in
acelasi timp. Si nu mai imi
doream ce au ei. Pentru ca
toate lucrurile, toate,
obiceiurile, lucrurile care
ne plac, lucrurile care ne
displac, toate erau la
exteriorul meu, indiferente.

Asta e foarte important:
toate lucrurile trebuie sa
le opresti la nivelul
mintii. Nu le lasa sa intre
in minte. Nu te opune. Doar
spune-ti ca se opresc la
nivelul mintii - ca intr-un
filtru. Nu le lasa sa ajunga
la inima. Mintea, cu
experienta pe care a
acumulat-o va lucra astfel
incat sa faci ceea ce
trebuie si sa iti fie bine.
Las-o sa lucreze si stai in
inima. Acolo e adevarata
putere, adevarata viata.

Ai sa simti caldura in
inima. Nu durere. Alunga
durerea. Aseaza iubirea in
inima si muta-te in inima si
ramai acolo. Constientizeaza
iubirea ca fiind mai
puternica decat durerea.

Ai sa simti mintea usoara

ca si cum nu mai ai nici o

povara pe umeri. Nu imi

amintesc sa fi mers mai drept,

mai vertical, la propriu, pana acum.

Si puteam sa imi mentin pozitia

capului, directia fetei, indiferent

de miscarile corpului, ca la dans,

asa cum ar trebui sa fie.

Transformarea mea a mai avut
un efect. Am descoperit care
este rolul meu pe pamant.
Care este scopul vietii
mele. Este sa iubesc toate
lucrurile, toate fiintele.
Acum o iubesc pe iren intre
toate celelalte lucruri.
Daca ea vrea sa ii fiu
aproape, sa am grija de ea,
sa o iubesc atunci voi fi cu
ea. Daca nu vrea, atunci eu
nu ma supar. Iren este parte
din lume, iar eu iubesc
lumea.

Momentul declansator al
realizarii scopului in viata
a venit de la o pereche care
se tineau de mana in spatele
meu. Ea spunea ca dupa un
numar de ani de casnicie
toti oamenii sunt
nefericiti. Si a enumerat
cativa prieteni care erau
toti nefericiti. Si ii
spunea omului pe care il
tinea de mana ca daca e
nefericita prefera sa
intrerupa relatia cu el.

M-a impresionat foarte mult
asta. Sunt constient ca
multi oameni sufera, ca
multe lucruri urate se
intampla, dar n-am mai auzit
pana acum o marturisire de
la cineva care sufera. A
fost o marturisire in
intuneric, intr-un loc
aproape pustiu, fata de un
strain, din intamplare. Acum
stiu care e scopul meu in
viata. Si iata cum il voi
duce la indeplinire: voi
iubi mereu lumea, voi ramane
in inima si ma voi feri cu
mintea de ranile inerente
iubirii tuturor, chiar si a
celor rai. Celor care imi
vor cere atentie, grija,
apropiere, prietenie,
iubire, le-o voi da.

As vrea sa iti gasesti si tu
menirea iren. Sa iti gasesti
si tu linistea si sa nu mai
suferi. Sa iti gasesti
implinirea. Nu sunt suparat
pe tine. Nu mai vreau nimic
de la tine. De acum incolo,
cand imi va fi greu imi voi
spune ca esti langa mine si
ca ma iubesti ca si cum
acesta este cel mai obisnuit
lucru. Si nu vom avea
pretentii unul de la
celalalt. Poate ca vom merge
de mana in mintea mea si vom
asculta ratele salbatice si
iti voi canta un tango sau
vom imparti castile, asa cum
mi-am imaginat in seara
asta. As vrea totusi sa fi
si tu fericita. Sa sti ca te
voi iubi mereu intre toate
lucrurile si iubirea pentru
tine nu va fi cu nimic mai
prejos sau superioara altor
iubiri, va fi iubirea mea
totala pentru toate
lucrurile si pentru toate
fiintele.

Nu stiu daca voi continua
povestea in seara asta.