cantec de lebada

ca te scot din sarite,
ca ma ignori
si departarea fata de tine
imi dau ghes
sa-mi gasesc linistea
in alta parte
si atunci cand te caut
si nu te gasesc
pentru ca urmaresti
sensuri pe care
nu le inteleg, atunci
sunt indemnat
de iscoadele intunericului,
mizeriei si nimicului
sa te uit

dar in loc sa imi port
iubirea precum
un cersetor o haina
zdrentuita,
ea straluceste deasupra
tuturor lucrurilor
mari si mici,
vechi sau neobisnuite,
si e desupra mea
si a ta
si cred
ca oamenii ar trebui
sa se intoarca
mereu sinceri la iubire
si sa creada in ea
cu naivitate, indiferent
de cat de imperfecte
le sunt vietile
si acolo
in visul frumos
sa se regaseasca asa
cum sunt ei
de fapt

nu am nimic mai frumos
de oferit si toate
exista ca sa imi aduca
aminte de iubire
si de tine
si cand voi mai fi
inconjurat de intuneric
si de mizerie si
de nimic
le voi canta
ca iubirea este
o promisiune de care
nu poti fi dezlegat decat
prin gasirea fericirii,
a ta in alta parte,

desi cred ca
si atunci
voi gasi o cale
sa te iubesc intre toate
lucrurile frumoase
pentru ca
se spune
ca toate amintirile
devin frumoase
dupa o vreme
si poate acolo
ne vom intalni iar,
in amintirea celor ce
mi-ai dar voie sa-ti scriu
si de care nu iti va
mai fi teama

dar se mai spune
si ca doar
amintirile frumoase
raman
si, de aceea, mi-e teama
ca si in amintiri
voi fi singur
si intr-o zi intunericul
si mizeria si nimicul
se vor prabusi
asupra mea
si dupa aceea
daca ma va cauta cineva
sper sa ma gaseasca
zambind
de fapt, cred ca ar fi
primul monument funerar
fara cuvinte, doar
:))
care numai tu
vei sti ce inseamna